duminică, 16 ianuarie 2011

Casă nouă și Magazin

Dragi cititori,

Vă multumesc tuturor!  Prin interesul acordat acestui blog ați făcut posibilă trecerea la un alt nivel și deschiderea magazinul de unelte apicole www.stuparul.ro. Pentru a citi noile articole despre apicultură accesati ”Articole apicultură” din meniul magazinului.

Așa cum v-am obișnuit până acum vă vom trata cu respect și înțelegere, aducându-vă mai aproape nu doar sfaturi, ci și uneltele cu care să le puneți în practică.

Pentru a sărbători noua casă, vom începe cu o promoție. Până în data de 23 mai 2011 vă oferim o reducere de 5% la prima comandă efectuată. Pentru a putea primi codul de reducere, înscriețivă la newsletterul nostru în secțiunea NEWSLETER din colțul stânga jos al magazinului. Astfel vă vom ține la curent noile articole despre apicultură și cu promoțiile viitoare.

Un an apicol plin de împliniri,
Mihai Rus

duminică, 7 noiembrie 2010

Fonduri Europene pe Măsura 141 - Depunere proiect

Proiectul împreună cu cererea de finațare se depun la DIRECŢIA GENERALĂ DEZVOLTARE RURALĂ (DGDR) din reședința de județ, de către titular în persoană, în perioada specificată pentru sesiunea în care doriți să depuneți. După ce a fost depus veți fi planificat peste câteva zile să reveniți la verificat. Dacă dosarul nu e în regulă vi se mai dau câteva șanse să-l puneți la punct, dar o să aveți de făcut câteva drumuri, care pot deveni costisitoare dacă nu locuiți în reședința de județ. Deci mai bine dați 100 RON în plus și faceți proiectul cu cineva care se pricepe (citește despre actele necesare și cu cine e mai bine să îți faci proiectul).


Eficiența DGDR a fost greu pusă la încercare de cantitatea dosarelor și mai ales de dosarele acătuite necorespunzător. E drept, prea multe chichițe la un astfel de dosar, dar dacă e abordat corect și cu cine trebuie, bătăile de cap se reduc. Deci programările nu s-au respectat întotdeauna, și s-a stat și câte o jumătate de zi la cozi, dar într-un final toate proiectele au fost verificate.

La cîteva săptămâni după verificare am fost anunțat telefonic de vizita inspectorilor în teren. Au făcut poze la stupi, la uneletele apicole și la cabana sau depozitul apicol.

După această fază nu mai ai nimic de făcut pentru o vreme și aștepți în poștă notificare privind selecționarea cererii de finanțare Te mai uiți periodic și pe site-ul MADR de pe Internet. Articolul cu raportul de selecție ar trebui sa apară direct pe pagina principală.

Când primești înștiințarea prin poștă, trebuie să mergi la Oficiul Poștal de unde aparții să ridici notificarea. Dacă nu o ridici ea e trimisă înapoi la DGRD în capitala de județ, și vei fi sunat pentru a merge să o ridici. Desigur nu e prea frumos să le dai oamenilor de acolo de lucru în plus (eu mă găsisem pe Internet și nu am mai fost la Poștă fără să știu ce se v-a întâmpla) însă în acest fel poți trage un pic de timp cu data la care trebuie să fie gata autorizarea (de obicei oamenii își fac PFA sau Întreprindere Individuală). Firma trebuie să fie gata în 30 zile de când ai luat la cunoștiință (la Poștă sau direct la sediul DGDR dacă scrisoarea a fost returnată).

Etapa următoare e autorizarea.

joi, 14 octombrie 2010

Tratamentul cu Varachet folosind fundul anti Varroa



Am făcut acest filmuleț pentru a fi și mai clar cum se efectuează tratamentul cu Varachet folosind fundul anti Varroa. Dintre avantaje, amintesc:
  • Accesul nu se mai face pe urdiniș, iar fitilele se pun direct pe șubărul din tablă. Astfel nu mai trebuie confecționate tăblițe pe care să fie așezate fitilele, iar spațiul de manevră este mai mare.
  • Se poate verifica eficacitatea tratamentului, iar dacă fitilele nu au ars din anumite motive se poate repeta foarte ușor fără a fi incomodat de albine. 

joi, 30 septembrie 2010

Fundul anti Varroa



Fundul anti Varroa nu combate singur parazitul Varroa Jacobsoni, ci simplifică tratamentul cu Varachet şi oferă posibilitatea de a observa eficacitatea tratamentului.

Este un fund prevăzut cu plasă (vezi Iernarea stupilor in "fundul gol") şi un şubăr din tablă care permite închiderea ermetica a stupului. După cum scriam în "Varroa, Varachet şi fundul de sită", fundurile cu plasă împiedică efectuarea tratamentului cu Varachet fiindcă stupul nu este etanş, iar fumul cu medicament nu rămâne în stup. Prin aplicarea unui şubăr, această problemă este rezolvată.

Dacă stupii tăi au fund anti Varroa, câştigi:
  • Viteză în aplicarea tratamentului: fitilele aprinse nu se mai introduc pe urdiniş ci se pun pe şubărul de dedesubtul plasei;
  • Posibilitatea de a verifica eficacitatea tratamentului: după cele 15 minute in care fumul cu Varachet îşi face efectul, şubărul din tablă poate fi extras şi putem observa paraziţii morţi care au căzut prin plasă;  
Pentru o mai bună înțelegere a modului de utilizare urmăriți "Tratamentul cu Varachet folosind fundul anti Varroa".

    sâmbătă, 17 iulie 2010

    Apicultura Video - Creșterea mătcilor - Cutia Jenter - partea 1



    Acesta este primul articol dintr-o serie de articole ce va explica creșterea artificială a mătcilor cu ajutorul Cutiei Jenter.  În această primă fază veți putea observa:

    • Montarea fundurilor de celulă în Cutia Jenter;
    • Prinderea mătcii din familia de prăsilă (o familie cu caracteristici foarte bune) și introducerea ei în Cutia Jenter.
    • Montarea cutiei într-o ramă cu puiet și introducerea ei în stupul de prăsilă.
    După ce matca a fost reintrodusă în stupul de prăsilă, de această dată captivă în Cutia Jenter, se așteaptă 1-2 zile pentru ca ea să depună ouă în fagurele artificial al cutiei.

    vineri, 7 mai 2010

    Fonduri Europene pe Măsura 141 - Acte necesare

    În articolul precedent despre Masura 141, mi-am exprimat nemuţumirea asupra informaţiilor neclare oferite de MADR pe această temă. După ce am trecut prin asta și mi s-a aprobat proiectul, vreau să aduc experiența mea în sprijinul celor care vor să acceseze fonduri europene. Cu o informare mai bună sunt sigur că experiența întocmirii unui proiect va fi mult mai ușoară.

    Am ales să îmi fac proiectul la OJCA Cluj contra sumei de 500 RON, deşi aveam oferte mai ieftine la negru. Am ales OJCA pentru că ei sunt cei mai în măsură să știe cum se face un proiect pe Măsura 141 și pentru că am nimerit peste un colsuntant care si-a dat interesul (doamna Hicea Silvia).

    În continuare găsiți lista documentelor de care am avut nevoie pentru întocmirea Proiectului și a Cererii de finaţare pe Măsura 141 (sesiunea 15 aprilie - 14 mai 2010):

    1. Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului, prin care se angajează să se autorizeze. Modelul acestei declarţii e ataşat ca anexă la ghidul solicitantului pe Măsura 141. Cei mai mulţi solicitanţi aleg să devina Persoana Fizică Autorizată (PFA). Nu este necesar să te autorizezi doar după ce ştii sigur că ai primit sprijinul. E necesară autorizarea fiindcă e singura modalitate ca banii să poată fi viraţi într-un cont. 

    2. Planul de afaceri: la OJCA Cluj costă 500RON

    3. Extras din registrul agricol + Copie după prima pagina a Registrului Agricol cu ştampila primăriei şi menţiunea "Conform cu originalul" Sunt necesare pentru a demonstra care sunt membri gospodăriei din care solicitantul face parte (doar un singur membru poate depune Cerere de finanţare), terenul deţinut sau luat în arendă, animalele deţinute şi culturile de pe aceste terenuri. În cazul meu meu a fost necesar să aduc un extras de la Dej unde am domiciliul şi alţi membri ai familiei deţin terenuri, precum şi un extras de la Bobâlna, unde eu am arendat terenul pe care ţin albinele.

    4. Copie după Contractul de arendare al terenului sau Tabel centralizator de la primăria unde e înregistrat contractul de arendare. Contractul trebuie să fie pe 5 ani şi să fi început din 2009. Probabil ultima cerinţă e necesară pentru că sesiunea de toamnă 2009 pentru depunere proiectelor nu a mai avut loc. Oricum e ciudat şi mi se pare o cerinţă făcută să-ţi pună beţe în roate. Din fericire eu am început din august 2009 să mă interesez pentru proiect şi terenul îl am arendat de atunci.

    5. Copii după titlurile de proprietate ale pământurilor deţinute de alţi membri ai gospodăriei.
    Extras din Registrul Fermelor (APIA) + Print screen cu ştampila instituţiei. Extrasul e o adeverinţă din care rezultă că persoana căreia i-a fost eliberată nu a mai beneficiat de Măsura 141. Print screen-ul e chiar un print screen din programul pe care îl folosesc acolo. Din el rezultă că nu apari în program. Am aflat azi că aceste acte trebuie luate pentru fiecare membru a gospodăriei, pentru ca să poată fi verificat faptul că eşti unicul membru al familiei care accesează Măsura 141.

    6. Extras din Registrul Exploataţiei emis de DSVSA sau adeverinţă de la medicul veterinar. Acum o săptămână am aflat că adeverinţa de la medicul veterinar nu mai e suficientă ci trebuie neapărat de la DSV. Pentru adeverinţă de la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Cluj ai nevoie de:
    • Adeverinţă de la primărie din care să rezulte că ai stupi în Registrul lor agricol
    • Carnet stupina. Se cumpără de la Asociaţia Crescătorilor de Albine din Romania, mai precis de la magazinul Apicola. Costă 10 RON, parcă.
    • Carnet de sănătate de la doctorul veterinar.
    • Copie dupa BI/CI
    • Buletin de analiză - nosemoză şi varroză. Doctorul veterinat trebuie să trimită probă de albine vii şi fagure cu puiet. Analiza costă în jur de 20 RON.
    7. Adeverinţă de la primăria unde sunt înregistrate albinele. Trebuie să apară numărul de stupi, tarlaua, parcela şi denumirea locului pe care e vatra stupinei.

    8. Certificat de producator ştampilat pe 2009 şi 2010

    9. Adeverinţă de la Asociaţia Crescătorilor de Albine din Romania care să ateste că solicitantul e înscris in asociaţie. Asta nu e necesar, dar câştigi ceva puncte în plus la dosar.

    10. Copia actului de identitate

    11. Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului privind realizarea activităţilor din Planul de afaceri

    12. Declaraţie pe proprie Răspundere a solicitantului privind formarea profesională. Va trebuie să faci un curs de formare prin Masura 111, cândva în primii 3 ani dupa aprobarea proiectului.

    13. Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului că nu deţine în proprietate/
    folosinţă alte terenuri, animale, familii de albine, etc, în afară celor declarate în Planul
    de afaceri, si nu a mai depus altă solicitare pentru obţinerea sprijinului în cadrul
    măsurii 141


    14. Calculul numărului de UDE pentru anul trei

    Există birocrație, iar timpul, banii și nervii investiți pot fi luați în considerare, însă fondurile pot fi accesate. Din păcate o parte dintre fondurile europene acordate Romaniei an de an, nu sunt folosite din cauza neinformării populației. De aceea cred că ar trebui să ne dăm un pic mai mult interes pentru a le consuma, iar dacă informarea făcută de stat nu e suficientă, putem să ne ajutăm între noi.

    sâmbătă, 17 aprilie 2010

    Fonduri europene pe Măsura 141 sesiunea 2010

    După cum puteţi citi pe site-ul APDRP (Agenţia de Plăţi pentru Pezvoltare Rurală şi Pescuit), s-a deschis siunea de depunere a proiectelor de finanţare pe Măsura 141, 15 aprilie - 14 mai 2010. Măsura 141 a fost creată pentru sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă. În cazul fermelor apicole, este nevoie de 25 sau mai mulţi stupi pentru a fi eligibil.

    Aceste proiecte sunt finanţate de către FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala) - un instrument al Uniunii Europene prin care tarilor membre li se acorda fonduri pentru implementarea Politicii Agricole Comune.

    Pentru a accesa Ghidul solicitantului pe Măsura 141 vizitaţi site-ul MADR (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale). Acum au fost ataşate şi anexele cu modelul planului de afacere şi sper că totul este final.

    Critic APDRP şi MADR pentru neprofesionalism în aducerea la cunoştinţă a informaţiilor legate de Măsura 141, pentru că:
    • nu au afişat din timp perioada sesiunilor de depunere a proiectelor de finanţare;
    • nu au afişat din timp toate informaţiile necesare pentru întocmirea unui proiect:
    • ghidul solicitantului pe masura 141 este ambigu: 
      • intercalează informaţii despre măsura 121,
      • intercalează informaţii despre sesiunea a doua a anului 2010, 
      • e scris într-o manieră descriptivă în loc să fie punctual.
    • nu există o modalitate interactivă prin care solicitanţii să poată adresa întrebări, iar consultanţii oficiilor judeţene nu au mai multe informaţii decât cele de pe Internet.
    • Măsura 143 - Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori nu este pusă în aplicare, deci nu va folosi solicitanţilor pe Măsura 141;
    • site-urile unde vă prezentaţi înformţiile sunt ambigue şi greu de utilizat;
    Laud OJCA Cluj pentru un site clar, structurat şi cu informaţii utile. Mi-a plăcut îndeosebi sectiunea cu întrebări şi răspunsuri. Da, chiar au şi răspunsuri! De asemenea am fost impresionat de transparenţa cu care este prezentat personalul - au pe site chiar şi declaraţiile de avere. Un mare BRAVO pentru cei care au creat site-ul.

    Baftă tuturor celor care încearcă să alcătuiască un proiect pe Măsura 141! Îmi doresc ca funcţionarii publici cu care vă veţi întâlni să vă trateze ca atare: ca pe nişte oameni care vor să construiască ceva în această ţară - nu ca pe cei care i-au deranjat de la masă şi vor să profite de bani de la stat.