vineri, 7 mai 2010

Fonduri Europene pe Măsura 141 - Acte necesare

În articolul precedent despre Masura 141, mi-am exprimat nemuţumirea asupra informaţiilor neclare oferite de MADR pe această temă. După ce am trecut prin asta și mi s-a aprobat proiectul, vreau să aduc experiența mea în sprijinul celor care vor să acceseze fonduri europene. Cu o informare mai bună sunt sigur că experiența întocmirii unui proiect va fi mult mai ușoară.

Am ales să îmi fac proiectul la OJCA Cluj contra sumei de 500 RON, deşi aveam oferte mai ieftine la negru. Am ales OJCA pentru că ei sunt cei mai în măsură să știe cum se face un proiect pe Măsura 141 și pentru că am nimerit peste un colsuntant care si-a dat interesul (doamna Hicea Silvia).

În continuare găsiți lista documentelor de care am avut nevoie pentru întocmirea Proiectului și a Cererii de finaţare pe Măsura 141 (sesiunea 15 aprilie - 14 mai 2010):

1. Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului, prin care se angajează să se autorizeze. Modelul acestei declarţii e ataşat ca anexă la ghidul solicitantului pe Măsura 141. Cei mai mulţi solicitanţi aleg să devina Persoana Fizică Autorizată (PFA). Nu este necesar să te autorizezi doar după ce ştii sigur că ai primit sprijinul. E necesară autorizarea fiindcă e singura modalitate ca banii să poată fi viraţi într-un cont. 

2. Planul de afaceri: la OJCA Cluj costă 500RON

3. Extras din registrul agricol + Copie după prima pagina a Registrului Agricol cu ştampila primăriei şi menţiunea "Conform cu originalul" Sunt necesare pentru a demonstra care sunt membri gospodăriei din care solicitantul face parte (doar un singur membru poate depune Cerere de finanţare), terenul deţinut sau luat în arendă, animalele deţinute şi culturile de pe aceste terenuri. În cazul meu meu a fost necesar să aduc un extras de la Dej unde am domiciliul şi alţi membri ai familiei deţin terenuri, precum şi un extras de la Bobâlna, unde eu am arendat terenul pe care ţin albinele.

4. Copie după Contractul de arendare al terenului sau Tabel centralizator de la primăria unde e înregistrat contractul de arendare. Contractul trebuie să fie pe 5 ani şi să fi început din 2009. Probabil ultima cerinţă e necesară pentru că sesiunea de toamnă 2009 pentru depunere proiectelor nu a mai avut loc. Oricum e ciudat şi mi se pare o cerinţă făcută să-ţi pună beţe în roate. Din fericire eu am început din august 2009 să mă interesez pentru proiect şi terenul îl am arendat de atunci.

5. Copii după titlurile de proprietate ale pământurilor deţinute de alţi membri ai gospodăriei.
Extras din Registrul Fermelor (APIA) + Print screen cu ştampila instituţiei. Extrasul e o adeverinţă din care rezultă că persoana căreia i-a fost eliberată nu a mai beneficiat de Măsura 141. Print screen-ul e chiar un print screen din programul pe care îl folosesc acolo. Din el rezultă că nu apari în program. Am aflat azi că aceste acte trebuie luate pentru fiecare membru a gospodăriei, pentru ca să poată fi verificat faptul că eşti unicul membru al familiei care accesează Măsura 141.

6. Extras din Registrul Exploataţiei emis de DSVSA sau adeverinţă de la medicul veterinar. Acum o săptămână am aflat că adeverinţa de la medicul veterinar nu mai e suficientă ci trebuie neapărat de la DSV. Pentru adeverinţă de la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) Cluj ai nevoie de:
  • Adeverinţă de la primărie din care să rezulte că ai stupi în Registrul lor agricol
  • Carnet stupina. Se cumpără de la Asociaţia Crescătorilor de Albine din Romania, mai precis de la magazinul Apicola. Costă 10 RON, parcă.
  • Carnet de sănătate de la doctorul veterinar.
  • Copie dupa BI/CI
  • Buletin de analiză - nosemoză şi varroză. Doctorul veterinat trebuie să trimită probă de albine vii şi fagure cu puiet. Analiza costă în jur de 20 RON.
7. Adeverinţă de la primăria unde sunt înregistrate albinele. Trebuie să apară numărul de stupi, tarlaua, parcela şi denumirea locului pe care e vatra stupinei.

8. Certificat de producator ştampilat pe 2009 şi 2010

9. Adeverinţă de la Asociaţia Crescătorilor de Albine din Romania care să ateste că solicitantul e înscris in asociaţie. Asta nu e necesar, dar câştigi ceva puncte în plus la dosar.

10. Copia actului de identitate

11. Declaraţie pe proprie răspundere a solicitantului privind realizarea activităţilor din Planul de afaceri

12. Declaraţie pe proprie Răspundere a solicitantului privind formarea profesională. Va trebuie să faci un curs de formare prin Masura 111, cândva în primii 3 ani dupa aprobarea proiectului.

13. Declaraţie pe propria răspundere a solicitantului că nu deţine în proprietate/
folosinţă alte terenuri, animale, familii de albine, etc, în afară celor declarate în Planul
de afaceri, si nu a mai depus altă solicitare pentru obţinerea sprijinului în cadrul
măsurii 141


14. Calculul numărului de UDE pentru anul trei

Există birocrație, iar timpul, banii și nervii investiți pot fi luați în considerare, însă fondurile pot fi accesate. Din păcate o parte dintre fondurile europene acordate Romaniei an de an, nu sunt folosite din cauza neinformării populației. De aceea cred că ar trebui să ne dăm un pic mai mult interes pentru a le consuma, iar dacă informarea făcută de stat nu e suficientă, putem să ne ajutăm între noi.

25 de comentarii:

  1. si apoi trebuie sa te autorizezi.... si atunci impozit pe venit, taxe pe firma sau pfa, nu ai respectat planul de afaceri pt ca a fost an greu, ai pierdut stupii, si apoi vine si inapoierea banilor.... voi chiar credeti ca ne da cineva bani degeaba? ii dam inapoi inzecit, mai asteptati putin!

    RăspundețiȘtergere
  2. Modul in care se acorda aceste fonduri in Romania este o bataie de joc la adresa romanilor care incearca sa le obtina. Dai peste tot de neinformare si incompetenta mascata neindemanatic sub un strat de aroganta caracteristic administratiei comuniste.

    Principalele neajunsuri sunt:

    Problema 1. Nu exista o documentatie clara de unde sa reiasa actele ce trebuie anexate la proiect si institutiile de unde pot fi obtinute acestea. Consultantii de la OJCA nu sunt indeajuns de informati.

    Problema 2. Primariile nu stiu exact formatul in care trebuie sa elibereze adeverintele necesare. Invata si ele dupa un timp, de la cei care vin sa le ceara, pe cand ar trebui de fapt sa stie asta in prealabil.

    Problema 3. Cei de la MADR nu au personalul necesar pentru a procesa un numar atat de mare de proiecte prost pregatite din cauza primelor doau probleme. Ai impresia ca nici ei nu inteleg de ce se cer anumite chestii si atunci fac totul mot a mot.

    Totul e conceput dupa ideea: daca vrei banii acestea, atunci umileste-te, dispera, ingroapa-te sub hartogarie, fa de mai multe ori acelasi lucru din cauza incompetentei altora, pentru ca TIMPUL TAU NU CONTEAZA. Ce e mai dureros insa, e ca toate acestea le facem pentru o suma pe care probabil un somer dintr-o tara dezvoltata o primeste din oficiu, in fiecare luna

    RăspundețiȘtergere
  3. Un lucru e gresit insa in ceea ce spune Anonim: banii nu trebuie returnati, chiar daca nu ajungi la numarul de stupi prevazut in proiect.

    Insa are dreptate cu impresia ca acest ajutor nu e un ajutor consistent, si s-ar putea sa nu ne prea alegem cu mare lucru - asta daca o sa-l primim si nu o sa pierdem tot ce am investit pana acum in proiect fara a recupera nimic.

    Eu am incercat fiindca e dreptul meu si fiecare trebuie sa lupte pentru drepturile sale. E necesar sa luptam pentru drepturile noastre daca vrem o schimbare in bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Intradevar e ceva de umblat, chiar daca alegi sa-ti faci proiectul cu o firma, insa daca nu incerci, nu o sa obtii niciodata nimic, parerea mea. Si eu am ramas placut impresionata deoarece chiar daca mai gresesc unii din institutiile statului, daca stii sa vorbesti, chiar te ajuta. Si da...sunt bani putini, dar cat de utili sunt cand iti trebuie. Si acum mai putini, poate pe urma mai multi, dupa ce ne vom fi obisnuit cu hartogariile. Sunt foarte multe fonduri europene si din pacate romanii nu stiu sa profite de ele, ca au o mentalitate gresita. Pentru mine fiecare umblatura de genul e utila, deoarece din fiecare "problemutza" mai invat cum sa rezolv/descurc ceva. Si pe mine m-a descurajat toata lumea inca de cand am inceput cu apicultura, ca nu are rost si nu merita sa-mi pierd timpul si banii. Dar, daca o faci cu placere si te tii de treaba, cred ca o sa fii rasplatit si pt timpul pierdut. Asa ca, Go for it.
    Adela

    RăspundețiȘtergere
  5. am facut si eu pfa pentru treaba asta cu fondurile si deja au venit de la garda financiara sa ceara registre de casa, inventare la zi cu tot ce e in stupina, intrari, iesirisi la urma ca trebuie sa dau si intre 500 si 2000 ron pentru ca nu sunt puse la punct chestii care habar nu le aveam ca nu am avut de la cine sa invat nici chiar de la autoritati.cine stie poate mai bine alta data.in rest e ok cu banii primiti iti poti procura utilaje pentru stupina

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut,
    Ştiţi cumva dacă se mai pot depunde dosare în acest an?
    Mulţumesc,
    Cătălin

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut,

    Cel mai sigur mod de a afla e sa suni la OJCA in judetul tau.

    RăspundețiȘtergere
  8. doresc sa vorbesc cu anonimul

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim (care ai avut probleme cu garda financiara),

    Suntem interesati de experienta ta dupa acordarea fondului. Daca mai treci pe aci, si esti dispus sa ne impartasesti din experienta ta, te rog sa ma contactezi. Hai sa pregatim impreuna un articol in care sa pregatim un pic oamenii carora li s-a acordat fondul, sa nu ajunga sa afle ceea ce trebuie sa faca de la garda financiara.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cand incepe sesiunea de toamna pentru masura 141?

    RăspundețiȘtergere
  11. Daca nu am stupii necesari , dar de la primarie imi elibereaza adeverinta cu numarul suficient de stupi pentru a accesa masura, e vreo problema???

    RăspundețiȘtergere
  12. E o verificare in teren, pe care nu poti sa o treci fara stupi.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cine va face verificarea in teren? Nu am decat jumatate din numarul(13) si in primavara intentionez sa achizitionez cealalta jumatate. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  14. Proiectele sunt depuse laDIRECŢIA GENERALĂ DEZVOLTARE RURALĂ. Ei le verifică dacă sunt corespunzătoare și pot să le respingă dacă nu sunt conform cu cerințele. Dacă proiectul e acceptat, inspectorii lor vor face o inspecție în teren pentru a poza stupina. Abia apoi proiectul e trimis la București pentru a se face baraj în funcție de punctele pe care le acumulezi.

    RăspundețiȘtergere
  15. cand se primesc banii pt masura 141????

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna intrebare :) Ai fost acceptat, ai depus cererea de finantare si astepti? Eu in situatia aceasta sunt.

    RăspundețiȘtergere
  17. Am obtinut fonduri pentru apicultura mas 112 .Sunt PFA. De ce sunt obligat sa platesc impozit si sanatatea daca lucrez la stat si am carte de munca? codul caen 0149 privind venitul din apicultura se impoziteaza?

    RăspundețiȘtergere
  18. Salut,

    Codul CAEN 0149 nu se impoziteaza - la finante la Dej (jud Cluj) unde mi-am inregistrat eu Intreprinderea Individuala (la fel e si pt PFA), stiau asta. Legat de sanatate, somaj, si fond de pensii când ești de fapt si angajat nu pot sa-ti spun nimic - mi se pare si mie o aberație, dar încă nu știu clar dacă suntem obligați sau nu a plăti.

    Mi-ar place să ținem legătura. Îmi scrii te rog un mail la mihai.ionut.rus@gmail.com ca să ne cunoaștem.

    RăspundețiȘtergere
  19. Sotul smeu incerca si el sa obtina o finantare la aceasta masura in jud.Neamt ,am facut si noi dosarul dupa model de dosar deja aprobat in alt judet decat cel in care suntem noi si nu a fost bun cei de la agentia Nord-Est Neamt l-au refuzat din motive cel putin absurde cum ar fi o litera eronat scrisa la proiectul de afacere sau contractul de arenda incheiat in anul 2010 si nu in anul 2009 dar nu scrie nicaieri in ghid ca trebuie sa aiba cel putin 6 luni de la incheiere sau cifra de afacere in anul 0 trebiue sa fie 0 ca nu ai inca PF inregistrat desi planul de afacere este o previziune a ceea cea ai sa faci in viitor nu ceea ce faci in prezent sau adeverinta de la primarie cu cati stupi detii locul parcela ,primariile nu stiu cum sa emita astfel de adeverinte si la dau eronat si in definitiv ne refuza accesul la fonduri cu multa amabilitate cei drept dar tot refuz se cheama
    parerea mea este munca si bani cheltuiti in zadar.

    RăspundețiȘtergere
  20. daca esti angajat platesti pentru pfa doar pt.sanatate[5,5%din salariul minim brut pe luna]trimestrial

    RăspundețiȘtergere
  21. DAN vad ca majoritatea din cei care au facut dosar pt 141 au avut probleme.va rog sa ajutati si pe cei care vor sa acceseze 141 (sa nu moara si capra vecinului)sa nu intimpine aceste probleme prin expunerea continutului dosarului inclusiv model de adeverinte pt primarii medic vet.etc.inclusiv pasii de urmat.Loc pt albine si apicultori in aceasta tara este berechet si daca nu ne ajutam noi atunci cine.Macar fondurile pt agricultura sa le luam ca drumuri si autostrazi o sa faca copii nostrii.MULTUMESC mail eurobed@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  22. La multi ani tuturor! Scuze pentru lipsa mea de pe blog, am fost in delegatie si apoi in concediu.

    Vad ca va loviti de aceleasi probleme si indoieli de care m-am lovit si eu: prea mult se tine cont de forma la verificarea proiectelelor cand important e continutul, cei care trebuie sa ne dea adeverinte nu stiu cum sa le scrie, si altele.

    O sa incerc sa va ajut cu monstre din proiectul meu, iar cand o sa stiu mai multe despre contabilitate si taxe, si cu asta. Momentan vreau sa trec blogul pe adresa lui de drept: www.stuparul.ro si sunt prins cu asta. Daca aveti intrebari specifice legate de acte si modele de proiect, va rog sa-mi trimite-ti un mail la adresa de pe site. Asta pana o sa am timp sa postez totul pe blog.

    Saptamana aceasta am semnat cererea de finantare la APDRP - ultima tura de birocratie inainte de primirea primei transe. Mai am de asteptat max 90 zile pana o sa intre banii in cont.

    Deci am trecut prin toate etapele proiectului si astept banii. Am bajbait si eu mult, am intrebat in stanga si in dreapta. Cel mai mult m-a ajutat consultanta de la OJCA la care am hotarat intr-un final sa-mi fac proiectul si s-a ocupat ea de cele mai multe probleme de forma si mi-a spus cum trebuie sa arate adeverintele pe care a trebuit sa le aduc. De aceea, mai ales daca sunteti la primul proiect, va sfatuiesc sa apelati OJCA (Oficiul Judetean de Consultanta) pentru a scapa de multe batai de cap. Costa 500RON.

    Multa bafta!

    Da, banii trebuie luati si trebuie sa ne ajutam noi stuparii intre noi caci altfel nu ne ajuta nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  23. sint din bucuresti si asi vrea si eu sa optin fonduri europene pt vreo 25 de stupi ca am o locatie undeva pe linga vilcea si as vrea sa ma apuc din placere si pt bani dar e prea mult de umblat cu acte si te cam dezamageste birocratiia asta

    RăspundețiȘtergere
  24. BLOGUL S-A MUTAT ÎN CASĂ NOUĂ: http://blog.stuparul.ro Aici nu se mai pot posta comentarii, deci vizitați-ne în noua casa :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.